16/08/2025
Wilfred Bion, unul dintre cei mai inovatori gânditori postfreudieni, a adus o contribuție importantă la înțelegerea procesului de gândire și simbolizare în cadrul relației mamă-copil. Prin conceptele de reverie, funcția α, elemente β și conținător/conținut, Bion propune un model al dezvoltării mentale care se sprijină pe capacitatea de a transforma experiențele afective brute în gândire.
Această capacitate nu este dată, ci se dezvoltă în interiorul unei relații, în primul rând, cea dintre mamă (persoana de atașament) și copil. Elementele β sunt experiențe afective neprelucrate, brute, cum ar fi senzația de foame, frustrare sau teamă. Acestea nu pot fi gândite direct și în absența unui psihic matur sau conținător extern, sunt evacuate sub formă de acțiuni, atacuri spre exterior sau proiecții. Funcția psihică ce transformă aceste elemente β în materiale mentale gândibile, în simboluri primare este numită de Bion funcția α. Aceasta permite organizarea experienței în reprezentări primitive, permițând astfel apariția visului, jocului, fanteziei și, în cele din urmă, a gândirii raționale.
Dezvoltarea funcției α este însă condiționată de un mediu psihic susținător, reprezentat de mamă sau de o figură maternă conținătoare. În relația primară, mama captează proiecțiile afective ale copilului (durere, frustrare, anxietate), le prelucrează în psihismul ei (procesul numit de Bion reverie) și le returnează sub o formă tolerabilă, simbolizabilă. Aceasta este funcția conținătorului.
Reveria nu este o simplă empatie sau identificare afectivă, ci o capacitate profundă de a da sens. Mama interpretează starea copilului nu prin rațiune, ci printr-o procesare afectivă tăcută, visătoare, transformând haosul emoțional într-o formă organizabilă. Astfel, gândirea se naște dintr-o relație. Copilul învață să gândească pentru că altcineva a gândit mai întâi pentru el.
Dacă mama nu poate realiza această reverie din cauza starilor depresive, anxietății mari, absenței afective sau a propriilor proiecții nerezolvate, copilul rămâne copleșit de elementele β. În absența unei funcții α internalizate, gândirea nu se asociază cu senzațiile și emoțiile pe care le trăiește copilul, iar aceste condiții pot genera tulburări severe, cum ar fi dificultăți de simbolizare, repetiție compulsivă, acțiuni impulsive, trăiri psihotice și altele.
Nu în mod automat facem legătura, dar e util să ne amintim că multe dintre dificultățile de la vârsta adultă, cu ar fi cele legate de capacitatea de a procesa pierderea sau pur și simplu de a reflecta și a da sens unor întâmplări, au legătură cu primele experiețe pe care le-am avut cu cel/cea care ne-a îngrijit. Adică în relație. În terapie, pacientul aduce în transfer exact această nevoie de reverie, iar terapeutul devine noul conținător, în măsura în care poate „visa” materialul psihic brut oferit de pacient.